Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 24:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Sihem, și a chemat pe bătrînii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oastei. Ei s’au înfățișat înaintea lui Dumnezeu.

2. Iosua a zis întregului popor:„Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Părinții voștri Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Rîului (Eufrat), și slujeau altor dumnezei.

3. Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Rîului, și l-am purtat prin toată țara Canaanului; i-am înmulțit sămînța, și i-am dat pe Isaac.

4. Lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpînire muntele Seir, iar Iacov și fiii lui s’au pogorît în Egipt.

5. Am trimes pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu minunile pe cari le-am făcut în mijlocul lui; apoi v’am scos afară din el.

6. Am scos pe părinții voștri din Egipt, și ați ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinții voștri pînă la marea Roșie, cu cară și călăreți.

7. Părinții voștri au strigat către Domnul. Și Domnul a pus întunerec între voi și Egipteni, a adus marea înapoi peste ei, și i-a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce am făcut Egiptenilor. Și ați rămas multă vreme în pustie.

Citiți capitolul complet Iosua 24