5. Corăbierii s’au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, și au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s’o facă mai ușoară. Iona s’a pogorît în fundul corăbiei, s’a culcat și a adormit dus.
6. Cîrmaciul s’a apropiat de el, și i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te și cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gîndească la noi, și nu vom pieri!“
7. Și au zis unul către altul: „Veniți să tragem la sorț, ca să știm pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Au tras la sorț, și sorțul a căzut pe Iona.
8. Atunci ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, și de unde vii? Care îți este țara, și din ce popor ești?“
9. El le-a răspuns: „Sînt Evreu, și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul!“
10. Oamenii aceia au avut o mare teamă, și i-au zis: „Pentruce ai făcut lucrul acesta?“ Căci oamenii aceia știau că fugea de Fața Domnului, pentrucă le spusese el.
11. Ei i-au zis: „Ce să-ți facem, ca să se potolească marea față de noi?“ Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
12. El le-a răspuns: „Luați-mă, și aruncați-mă în mare, și marea se va liniști față de voi! Căci știu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!“
13. Oamenii aceștia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentrucă marea se întărîta tot mai mult împotriva lor.
14. Atunci au strigat către Domnul, și au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieții omului acestuia, și nu ne împovăra cu sînge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei!