Vechiul Testament

Noul Testament

Ioel 3:1-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Căci iată că în zilele acelea și în vremile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinșii de război ai lui Iuda și ai Ierusalimului,

2. voi strînge pe toate neamurile, și le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moștenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărțind între ele țara Mea.

3. Au tras la sorț pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă, și au vîndut fata pe vin, și l-au băut.

4. Ce vreți voi cu Mine, Tirule și Sidonule, și toate ținuturile Filistenilor? Vreți să-Mi răsplătiți vreo faptă, sau să faceți ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.

5. Mi-ați luat argintul și aurul, și cele mai bune odoare ale Mele, și le-ați dus în templele voastre.

6. Ați vîndut pe copiii lui Iuda și ai Ierusalimului copiilor Grecilor, ca să-i depărtați din țara lor.

7. Iată că îi scol în locul în care i-ați vîndut, și voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.

8. Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii și fiicele voastre, și ei îi vor vinde Sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit.

9. Vestiți aceste lucruri printre neamuri: pregătiți războiul! Treziți pe viteji! Să se apropie și să se suie, toți oamenii de război!

10. Fiarele plugurilor voastre prefaceți-le în săbii, și cosoarele în sulițe! Cel slab să zică: „Sînt tare!“

11. Grăbiți-vă și veniți, toate neamurile de primprejur, și strîngeți-vă! Acolo pogoară, Doamne, pe vitejii Tăi!

12. Să se scoale neamurile, și să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi ședea să judec toate neamurile de primprejur.

13. Puneți mîna pe secere, căci secerișul este copt! Veniți și călcați cu picioarele, căci linurile sînt pline, și tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!

14. Vin grămezi-grămezi în valea judecății, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecății.

15. Soarele și luna se întunecă, și stelele își pierd strălucirea.

Citiți capitolul complet Ioel 3