Vechiul Testament

Noul Testament

Ioel 2:9-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Se răspîndesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, și intră pe ferestre ca un hoț.

10. Înaintea lor se cutremură pămîntul, se zguduie cerurile, soarele și luna se întunecă, și stelele își pierd lumina.

11. Domnul face să tune glasul Lui înaintea oștirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare, și celce împlinește cuvîntul este puternic. Dar mare este ziua Domnului și foarte înfricoșată: cine o poate suferi?

12. „Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plînset și bocet!

13. Sfîșiați-vă inimile nu hainele, și întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate, și-I pare rău de relele pe cari le trimete.

14. Cine știe dacă nu Se va întoarce și nu Se va căi? Cine știe dacă nu va lăsa după El o binecuvîntare, daruri de mîncare și jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru?

15. Sunați cu trîmbița în Sion! Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare!“

16. Strîngeți poporul, țineți o adunare sfîntă! Aduceți pe bătrîni, strîngeți copiii, și chiar pruncii dela țîță! Să iasă mirele din cămara lui, și mireasa din odaia ei!

17. Preoții, slujitorii Domnului, să plîngă între tindă și altar, și să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n’o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?“

18. Domnul a fost plin de rîvnă pentru țara Lui, și S’a îndurat de poporul Său.

19. Domnul a răspuns, și a zis poporului Său: „Iată, vă trimet grîu, must și untdelemn proaspăt, ca să vă săturați de ele, și nu vă voi mai face de ocară între neamuri.

20. Voi depărta dela voi pe vrăjmașul dela miază-noapte, îl voi izgoni spre un pămînt fără apă și pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oștirii lui în marea de răsărit, și coada oștirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus, și mirosul lui de putregai se va înălța în văzduh, căci s’a crezut grozav.

21. Nu te teme, pămîntule, ci bucură-te și veselește-te, căci Domnul face lucruri mari!

22. Nu vă temeți, fiare de pe cîmp, căci islazurile pustiei iarăș vor înverzi, pomii își vor da roadele, smochinul și vița își vor da rodul lor.

23. Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și veseliți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimete ploaie timpurie și tîrzie, ca odinioară.

24. Ariile se vor umplea de grîu, vor geme tocitoarele și teascurile de must și de untdelemn,

25. vă voi răsplăti astfel anii, pe cari i-au mîncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil și Gazam, oștirea Mea cea mare, pe care am trimes-o împotriva voastră.

26. Veți mînca și vă veți sătura, și veți lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!

Citiți capitolul complet Ioel 2