Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 9:17-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Căutați, și chemați plîngătoarele să vină! Trimeteți la femeile iscusite, ca să vină!

18. Să se grăbească să facă o cîntare de jale asupra noastră ca să ne curgă lacrămile din ochi, și să curgă apa din pleoapele noastre!

19. Căci strigăte de jale se aud din Sion: «Cît sîntem de prăpădiți! Cît de jalnic sîntem acoperiți de rușine! Trebuie să părăsim țara, căci ne-au surpat locuințele!“ –

20. „Ascultați, femeilor, cuvîntul Domnului, și să prindă urechea voastră ce spune gura Lui! Învățați pe copiii voștri cîntece de jale, învățați-vă plîngeri unele pe altele!

21. Căci moartea s’a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești; a nimicit pe copii pe uliță, și pe tineri în piețe.“

22. „Spune: «Așa vorbește Domnul: «Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe cîmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop, pe care nu-l strînge nimeni!“

23. „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui.

24. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sînt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pămînt! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.“

Citiți capitolul complet Ieremia 9