1. „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aș plînge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu!
2. O! dac’aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu, și m’aș depărta de el! Căci toți sînt niște preacurvari și o ceată de mișei.“ –
3. „Au limba întinsă ca un arc și aruncă minciuna; și nu prin adevăr sînt ei puternici în țară; căci merg din răutate în răutate, și nu Mă cunosc, zice Domnul.“
4. „Fiecare să se păzească de prietenul lui, și să nu se încreadă în niciunul din frații săi; căci orice frate caută să înșele, și orice prieten umblă cu bîrfeli.
5. Se trag pe sfoară unii pe alții, și nu spun „adevărul; își deprind limba să mintă, și se trudesc să facă rău.“ –
6. „Locuința ta este în mijlocul fățărniciei, și, de fățarnici ce sînt, nu vor să Mă cunoască, – zice Domnul.“ –
7. „De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: «Iată, îi voi topi în cuptor, și îi voi încerca. Căci cum aș putea să mă port altfel cu fiica poporului Meu?
8. Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun de cît minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, și în fundul inimii îi întind curse.
9. Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu-mi răzbun Eu pe un asemenea popor?“