Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 52:16-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

16. Totuș Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a lăsat ca vieri și ca plugari pe unii din cei mai săraci din țară.

17. Haldeii au sfărîmat stîlpii de aramă cari erau în casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului, și toată arama lor au dus-o în Babilon.

18. Au luat oalele, lopețile, cuțitele, potirele, ceștile și toate uneltele de aramă cu cari se făcea slujba.

19. Căpetenia străjerilor a mai luat și lighenele, tămîietoarele, potirele, cenușarele, sfeșnicele, ceștile și paharele, tot ce era de aur și ce era de argint.

20. Cei doi stîlpi, marea, și cei doisprezece boi de aramă cari slujeau drept temelie, și cari-i făcuse împăratul Solomon pentru Casa Domnului, toate aceste unelte de aramă aveau o greutate care nu se putea cîntări.

21. Înălțimea unuia din stîlpi era de optsprezece coți, și un fir de doisprezece coți îl cuprindea; era gol și gros de patru degete;

22. deasupra lui era un coperiș de aramă, și înălțimea unui coperiș era de cinci coți; împrejurul coperișului era o rețea și rodii, toate de aramă; tot așa era și al doilea stîlp, și avea și el rodii.

23. Erau nouăzeci și șase de rodii de fiecare parte, și toate rodiile dimprejurul rețelei erau în număr de o sută.

24. Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei ușieri.

25. Și din cetate a luat pe un famen care avea supt poruncca lui pe oamenii de război, șapte oameni din ceice făceau parte din sfetnicii împăratului și cari au fost găsiți în cetate, apoi pe logofătul căpeteniei oștirii, care era însărcinat să scrie la oaste poporul din țară, și șasezeci de oameni din poporul țării, cari se aflau în cetate.

26. Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat, și i-a dus la împăratul Babilonului la Ribla.

27. Împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorît la Ribla în țara Hamatului.Astfel a fost dus rob Iuda departe de țara lui.

Citiți capitolul complet Ieremia 52