51. „Ne rușinam, cînd auzeam ocara; ne ascundeam fețele de rușine, cînd au venit niște străini în sfîntul locaș al Casei Domnului.“
52. „De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, cînd îi voi pedepsi idolii, și în toată țara lui vor geme răniții.
53. Chiar dacă Babilonul s’ar înălța pînă la ceruri, chiar dacă ar face cu neputință de ajuns cetățuile lui cele înalte, tot voi trimete pe pustiitori împotriva lui, zice Domnul“…
54. Răsună strigăte din Babilon, și un mare prăpăd în țara Haldeilor.
55. Căci Domnul pustiește Babilonul, și face să-i înceteze zarva cea mare. Valurile pustiitorilor urlă ca niște ape mari, al căror vuiet tulburat se aude.
56. Da, pustiitorul se aruncă asupra lui, asupra Babilonului; vitejii Babilonului sînt prinși, și li se sfărîmă arcurile. Căci Domnul este un Dumnezeu care răsplătește! El va da negreșit fiecăruia plata cuvenită lui!
57. „Și anume, voi îmbăta pe voivozii și înțelepții lui, pe cîrmuitorii, pe căpeteniile și vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci, și nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oștirilor.“
58. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc. Astfel popoarele muncesc degeaba, și Neamurile se trudesc pentru foc!“
59. Iată porunca, dată de proorocul Ieremia, lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, cînd s’a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraș.
60. Ieremia a scris într’o carte toate nenorocirile, cari aveau să vină asupra Babilonului, toate cuvintele acestea scrise asupra Babilonului.
61. Ieremia a zis lui Seraia: „Cînd vei ajunge la Babilon, vezi să citești toate cuvintele acestea,
62. și să zici: «Doamne, Tu ai spus că locul acesta are să fie nimicit, și că n’are să mai fie locuit nici de oameni nici de dobitoace, ci are să ajungă un pustiu pentru totdeauna.»