Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 5:12-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. „Ei tăgăduiesc pe Domnul și zic: «Nu este El! Și nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia nici foametea.

13. Proroocii sînt vînt, și nu Dumnezeu vorbește în ei. Așa să li se facă și lor!“

14. „Deaceea așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: «Pentrucă ați zis lucrul acesta, iată, Cuvîntul Meu îl fac foc în gura ta, și poporul acesta lemne, ca să-i ardă focul acesta.

15. Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel, – zice Domnul – un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n’o cunoști, și ale cărui vorbe nu le pricepi.

16. Tolba lui cu săgeți este ca un mormînt deschis; toți sînt niște viteji.

17. El îți va mînca secerișul și pînea, îți va mînca fiii și fiicele, îți va mînca oile și boii, îți va mînca via și smochinul; și îți va trece prin sabie cetățile întărite, în cari te încrezi.

18. Dar, și în zilele acelea, zice Domnul, – nu vă voi nimici de tot.

19. Dacă veți întreba atunci: «Pentruce ne-a făcut toate acestea Domnul, Dumnezeul nostru?“ „Așa le vei răspunde: «După cum voi M’ați părăsit și ați slujit unor dumnezei străini în țara voastră, tot așa, acum veți sluji unor străini într’o țară care nu este a voastră!“

20. „Spuneți lucrul acesta casei lui Iacov, vestiți-l în Iuda, și ziceți:

21. «Ascultați lucrul acesta, popor fără minte, și fără inimă, care are ochi și nu vede, urechi și n’aude!

Citiți capitolul complet Ieremia 5