Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 44:12-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Voi lua rămășițele lui Iuda, cari și-au îndreptat fața ca să meargă în țara Egiptului, să locuiască acolo pentru o vreme: toți vor fi nimiciți, și vor cădea în țara Egiptului; vor fi nimiciți de sabie, de foamete, dela cel mai mic pînă la cel mai mare; vor pieri de sabie și de foamete; și vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem și de ocară.

13. Voi pedepsi astfel pe ceice locuiesc în țara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete și cu ciumă.

14. Nu va rămînea și nu va scăpa niciunul din rămășițele lui Iuda, cari au venit să locuiască pentru o vreme în țara Egiptului, cu gînd să se întoarcă iarăș în țara lui Iuda, unde doresc să se întoarcă iarăș să se așeze: nu se vor mai întoarce decît vreo cîțiva, cari vor scăpa!“

15. Toți bărbații, cari știau că nevestele lor aduceau tămîie altor dumnezei, toate femeile cari se aflau acolo în mare număr, și tot poporul care locuia în țara Egiptului, la Patros, au răspuns așa lui Ieremia:

16. „Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului.

17. Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămîie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pîne de ne săturam, eram fericiți, și nu treceam prin nici o nenorocire!

18. Dar, de cînd am încetat să aducem tămîie împărătesei cerului, și să-i turnăm jertfe de băutură, am dus lipsă de toate, și am fost nimiciți de sabie și de foamete…“

19. „De altfel, cînd aducem tămîie împărătesei cerului și-i turnăm jertfe de băutură, oare fără voia bărbaților noștri îi pregătim noi turte ca s’o cinstim făcîndu-i chipul, și-i aducem jertfe de băutură?“

20. Ieremia a zis atunci întregului popor, bărbaților, femeilor și tuturor celor ce-i dăduseră răspunsul acesta:

21. „Nu Și-a adus aminte Domnul, și nu I-a venit Lui în minte tămîia, pe care ați ars-o în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, voi și părinții voștri, împărații voștri și căpeteniile voastre, și poporul din țară?

22. Domnul n’a putut să mai sufere lucrul acesta, din pricina răutății faptelor voastre, din pricina urîciunilor pe cari le-ați săvîrșit; și de aceea țara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeți astăzi.

23. Tocmai pentru că ați ars tămîie și ați păcătuit împotriva Domnului, pentru că n’ați ascultat glasul Domnului, și n’ați păzit Legea, poruncile și învățăturile Lui, tocmai pentru aceea vi s’au întîmplat aceste nenorociri, cum se vede astăzi.““ –

24. Ieremia a mai zis întregului popor și tuturor femeilor: „Ascultați Cuvîntul Domnului, voi toți cei din Iuda, cari sînteți în țara Egiptului!

Citiți capitolul complet Ieremia 44