Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 4:4-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Tăiați-vă împrejur pentru Domnul, tăiați-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mînia Mea ca un foc, și să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutății faptelor voastre!“

5. „Dați de știre în Iuda, vestiți la Ierusalim, și spuneți: «Sunați din trîmbiță în țară!» «Strigați în gura mare, și ziceți: «Strîngeți-vă și haidem în cetățile întărite!“

6. „Înălțați un steag spre Sion, fugiți și nu vă opriți! Căci dela miazănoapte aduc nenorocirea și un mare prăpăd.

7. Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, și-a părăsit locul, ca să-ți pustiiască țara, să-ți dărîme cetățile, și nimeni să nu mai locuiască în ele.

8. De aceea, acoperiți-vă cu saci, plîngeți și gemeți; căci mînia aprinsă a Domnului nu se abate dela noi.

9. „În ziua aceea, zice Domnul, împăratul și căpeteniile își vor pierde inima, preoții vor rămînea încremeniți, și proorocii uimiți.

10. „Eu am zis: «Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înșelat în adevăr pe poporul acesta și Ierusalimul, cînd ai zis: «Veți avea pace!» Și totuș sabia le amenință viața.

11. În vremea aceea, se va zice poporului acestuia și Ierusalimului: «Un vînt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vînture nici ca să curețe grîul.

12. Ci un vînt năpraznic vine de acolo pînă la Mine! Acum le voi rosti hotărîrea!»

13. «Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carăle lui sînt ca un vîrtej, caii lui sînt mai ușori decît vulturii.» «Vai de noi, căci sîntem prăpădiți!» –

14. «Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?»

15. «Căci un glas care pornește dela Dan și vestește nenorocirea, o vestește dela muntele lui Efraim.

16. «Spuneți lucrul acesta neamurilor, faceți-l cunoscut Ierusalimului. «Vin niște împresurători dintr’o țară depărtată, și strigă împotriva cetăților lui Iuda.

17. Ca cei ce păzesc un ogor, ei înconjoară Ierusalimul, căci s’a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.» –

18. «Acesta este rodul căilor și faptelor tale, este vina răutății tale, dacă este așa de amar, și te pătrunde pînă la inimă.»

19. «Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trîmbiței, și strigătul de război.

20. Se vestește dărîmare peste dărîmare, căci toată țara este pustiită; colibele îmi sînt pustiite deodată, și corturile într’o clipă!

21. Pînă cînd voi vedea steagul fîlfăind și voi auzi sunetul trîmbiței?“ –

22. „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaște; sînt niște copii fără minte și lipsiți de pricepere; sînt meșteri să facă răul, dar nu știu să facă binele.“ –

Citiți capitolul complet Ieremia 4