27. „Căci așa vorbește Domnul: «Toată țara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.
28. Din pricina aceasta, țara este în jale, și cerurile sus sînt întunecate; căci Eu am zis, am hotărît lucrul acesta, și nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.» –
29. «La vuietul călăreților și arcașilor, toate cetățile fug; se ascund în păduri și se suie pe stînci; toate cetățile sînt părăsite, nu mai au locuitori.
30. Și tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cîrmîz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îți vei sulimeni ochii; dar degeaba te vei înfrumuseța: ibovnici tăi te disprețuiesc, și vor să-ți ia viața.
31. Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei în chinurile nașterii, țipete de durere ca la cea dintîi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină și întinde mîinile, zicînd: «Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigașilor!“