18. «Acesta este rodul căilor și faptelor tale, este vina răutății tale, dacă este așa de amar, și te pătrunde pînă la inimă.»
19. «Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înlăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trîmbiței, și strigătul de război.
20. Se vestește dărîmare peste dărîmare, căci toată țara este pustiită; colibele îmi sînt pustiite deodată, și corturile într’o clipă!
21. Pînă cînd voi vedea steagul fîlfăind și voi auzi sunetul trîmbiței?“ –
22. „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaște; sînt niște copii fără minte și lipsiți de pricepere; sînt meșteri să facă răul, dar nu știu să facă binele.“ –
23. „Mă uit la pămînt, și iată că este pustiu și gol; mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit!
24. Mă uit la munți, și iată că sînt zguduiți; și toate dealurile se clatină!
25. Mă uit, și iată că nu este niciun om; și toate păsările cerurilor au fugit!
26. Mă uit, și iată, Carmelul este un pustiu; și toate cetățile sale sînt nimicite înaintea Domnului, și înaintea mîniei Lui aprinse!“
27. „Căci așa vorbește Domnul: «Toată țara va fi pustiită; dar nu o voi nimici de tot.
28. Din pricina aceasta, țara este în jale, și cerurile sus sînt întunecate; căci Eu am zis, am hotărît lucrul acesta, și nu-Mi pare rău de el, nu Mă voi întoarce.» –
29. «La vuietul călăreților și arcașilor, toate cetățile fug; se ascund în păduri și se suie pe stînci; toate cetățile sînt părăsite, nu mai au locuitori.