Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 36:6-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. De aceea, du-te tu însuți, și citește din carte ce ai scris în ea după spusele mele, și anume, cuvintele Domnului, citește-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citești și în auzul tuturor acelora din Iuda, cari vor veni din cetățile lor.

7. Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, și se vor întoarce fiecare dela calea sa cea rea. Căci mare este mînia și urgia, cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta!“

8. Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise proorocul Ieremia, și a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.

9. În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului și pe tot poporul venit din cetățile lui Iuda la Ierusalim.

10. Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Șafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porții celei noi a Casei Domnului.

11. Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,

12. s’a pogorît la casa împăratului, în odaia de scris a logofătului, unde stăteau toate căpeteniile, logofătul Elișama, Delaia, fiul lui Șemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Șafan, Zedechia, fiul lui Hanania, și toate celelalte căpetenii.

13. Și Mica le-a spus toate cuvintele pe cari le auzise, cînd citea Baruc în carte, în auzul poporului.

14. Atunci toate căpeteniile au trimes la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Șelemia, fiul lui Cuși, să-i spună: „Ia în mînă cartea din care ai citit, în auzul poporului, și vino!“ Baruc, fiul lui Neriia, a luat cartea în mînă, și s’a dus la ei.

15. Ei i-au zis: „Șezi și citește-o în auzul nostru.“ Astfel Baruc a citit-o în auzul lor.

Citiți capitolul complet Ieremia 36