Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 36:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, următorul cuvînt a fost rostit către Ieremia din partea Domnului:

2. „Ia un sul de carte, și scrie în ea toate cuvintele, pe cari ți le-am spus cu privire la Israel și cu privire la Iuda, și cu privire la toate neamurile, din ziua cînd ți-am vorbit, pe vremea lui Iosia, pînă în ziua de azi!

3. Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gînd să i-l fac, se vor întoarce fiecare dela calea lor cea rea, și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.“

4. Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; și Baruc a scris într’o carte dupăcum spunea Ieremia, toate cuvintele pe cari le spusese lui Ieremia Domnul.

5. Apoi Ieremia a dat următoarea poruncă lui Baruc: „Eu sînt închis, și nu pot să merg la Casa Domnului.

6. De aceea, du-te tu însuți, și citește din carte ce ai scris în ea după spusele mele, și anume, cuvintele Domnului, citește-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citești și în auzul tuturor acelora din Iuda, cari vor veni din cetățile lor.

7. Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, și se vor întoarce fiecare dela calea sa cea rea. Căci mare este mînia și urgia, cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta!“

8. Baruc, fiul lui Neriia, a făcut tot ce-i poruncise proorocul Ieremia, și a citit din carte cuvintele Domnului, în Casa Domnului.

9. În al cincilea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au chemat la un post înaintea Domnului pe tot poporul Ierusalimului și pe tot poporul venit din cetățile lui Iuda la Ierusalim.

10. Atunci Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Șafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porții celei noi a Casei Domnului.

11. Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, auzind toate cuvintele Domnului cuprinse în carte,

Citiți capitolul complet Ieremia 36