Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 32:24-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. Iată, șanțurile de apărare se înalță împotriva cetății și o amenință; cetatea va fi dată în mînile Haldeilor cari luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete și de ciumă. Ce ai spus Tu s’a întîmplat: Tu însuți vezi!

25. Și totuș, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ți un ogor cu argint, și pune și martori!»… cînd totuș cetatea este dată în mînile Haldeilor!“

26. Cuvîntul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia, astfel:

27. „Iată, Eu sînt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?“

28. Deaceea, așa vorbește Domnul:„Iată, dau cetatea aceasta în mînile Haldeilor, și în mînile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și o va lua.

29. Haldeii, cari luptă împotriva cetății acesteia vor întra, îi vor pune foc, și o vor arde, împreună cu casele pe acoperișul cărora au adus tămîie lui Baal și au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.

Citiți capitolul complet Ieremia 32