Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 30:14-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. Toți cei ce te iubeau te uită, niciunuia nu-i pasă de tine; căci te-am lovit cum lovesc pe un vrăjmaș, te-am pedepsit cu putere, din pricina mulțimii nelegiuirilor tale, și al marelui număr al păcatelor tale.

15. De ce te plîngi de rana ta, de durerea, pe care ți-o pricinuiește boala ta? Pentru mulțimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri!

16. Totuș, toți cei ce te mănîncă vor fi mîncați, și toți vrăjmașii tăi, toți, vor merge în robie; cei ce te jăfuiesc vor fi jăfuiți, și voi da pradă pe toți cei ce te prădează.

17. Dar te voi vindeca, și îți voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: «Cel izgonit,» «Sionul acela de care nimănui nu-i pasă.“

18. „Așa vorbește Domnul: «Iată, aduc înapoi pe prinșii de război ai corturilor lui Iacov, și Mi-e milă de locașurile lui; cetatea va fi zidită iarăș pe dealurile ei, și casa împărătească va fi locuită iarăș cum era.

19. Din mijlocul lor se vor înălța mulțămiri și strigăte de bucurie; Îi voi înmulți, și nu se vor împuțina; îi voi cinsti, și nu vor fi disprețuiți.

20. Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va rămînea înaintea Mea, și voi pedepsi pe toți asupritorii lui.

21. Căpetenia lui va fi din mijlocul lui, și stăpînitorul lui va ieși din mijlocul lui; îl voi apropia, și va veni la Mine; căci cine ar îndrăzni să se apropie din capul lui de Mine? zice Domnul.“

22. „Voi veți fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul vostru.“

23. „Iată, furtuna Domnului, urgia izbucnește, se năpustește vijelia și cade peste capul celor răi!

24. Mînia aprinsă a Domnului nu se va potoli, pînă ce va împlini și va înfăptui gîndurile inimii Lui. Veți înțelege în totul lucrul acesta în cursul vremilor.“

Citiți capitolul complet Ieremia 30