Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 3:11-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Domnul mi-a zis: «Necredincioasa Israel pare nevinovată față de vicleana Iuda.

12. Du-te de strigă aceste cuvinte spre miazănoapte, și zi: Întoarce-te, necredincioasa Israel, zice Domnul.“ „Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sînt milostiv, zice Domnul, și nu țin mînie pe vecie.

13. Recunoaște-ți numai nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău, că ai alergat încoace și încolo la dumnezei străini, supt orice copac verde, și că n’ai ascultat glasul Meu, zice Domnul.“

14. „Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sînt Stăpînul vostru, Eu vă voi lua, pe unul dintr’o cetate, pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce înapoi în Sion.

15. Vă voi da păstori după inima Mea, și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune.

16. Cînd vă veți înmulți și veți crește în țară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legămîntului Domnului, și nu-i va mai veni nimănui în gînd, nu-și vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simți lipsa, și nici nu vor mai face altul.

Citiți capitolul complet Ieremia 3