Vechiul Testament

Noul Testament

Ieremia 28:1-8 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În acelaș an, la începutul domniei lui Zedechia, împăratul lui Iuda, în luna a cincea a anului al patrulea, Hanania, fiul lui Azur, prooroc din Gabaon, mi-a zis în Casa Domnului, în fața preoților și a întregului popor:

2. „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Eu sfărîm jugul împăratului Babilonului!

3. Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe cari le-a ridicat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din locul acesta, și le-a dus în Babilon.

4. Și voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, și pe toți prinșii de război ai lui Iuda, cari s’au dus în Babilon; căci voi sfărîma jugul împăratului Babilonului.“

5. Proorocul Ieremia a răspuns proorocului Hanania, în fața preoților și a întregului popor, cari stăteau în Casa Domnului.

6. Ieremia, proorocul, a zis: „Amin! Așa să facă Domnul! Să împlinească Domnul cuvintele, pe cari le-ai proorocit tu, și să aducă înapoi din Babilon în locul acesta uneltele Casei Domnului și pe toți prinșii de război!

7. Numai ascultă cuvîntul pe care-l rostesc eu în auzul tău și în auzul întregului popor:

8. Proorocii, cari au fost înaintea mea și înaintea ta, din vremile străvechi, au proorocit război, foamete și ciumă împotriva unor țări puternice și unor împărății mari.

Citiți capitolul complet Ieremia 28