9. Arcul Tău este desvelit; blestemele sînt săgețile Cuvîntului Tău… – (Oprire.) – Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor.
10. La vederea Ta, se cutremură munții; se năpustesc rîuri de apă; adîncul își ridică glasul, și își înalță valurile în sus.
11. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale cari pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește.
12. Tu cutreieri pămîntul în urgia ta, zdrobești neamurile în mînia Ta.
13. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărîmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii pînă în vîrf. – (Oprire.) –
14. Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțînd strigăte de bucurie, ca și cum ar fi și mîncat pe cel nenorocit în culcuș.
15. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari.
16. Cînd am auzit… lucrul acesta, mi s’a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase, și-mi tremură genunchii. Căci aș putea oare aștepta în tăcere ziua necazului, ziua cînd asupritorul va merge împotriva poporului?
17. Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, și cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri,