1. Rugăciunea proorocului Habacuc. (De cîntat în felul cîntecelor de jale).
2. Cînd am auzit, Doamne, ce ai vestit, m’am îngrozit. Însuflețește-Ți lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mînia Ta, adu-ți aminte de îndurările Tale!
3. Dumnezeu vine din Teman, și Cel Sfînt vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreția Lui acopere cerurile, și slava Lui umple pămîntul.
4. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mîna Lui pornesc raze, și acolo este ascunsă tăria Lui.
5. Înaintea Lui merge ciuma, și molima calcă pe urmele lui.
6. Se oprește, și măsoară pămîntul cu ochiul; privește, și face pe neamuri să tremure; munții cei vecinici se sfărîmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice.
7. Văd corturile Etiopiei, pline de groază, și se cutremură colibele din țara Madianului.
8. S’a mîniat oare Domnul pe rîuri? Împotriva rîurilor se aprinde mînia Ta, sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi, și Te-ai suit în carul Tău de biruință?
9. Arcul Tău este desvelit; blestemele sînt săgețile Cuvîntului Tău… – (Oprire.) – Tu despici pămîntul ca să dai drumul rîurilor.
10. La vederea Ta, se cutremură munții; se năpustesc rîuri de apă; adîncul își ridică glasul, și își înalță valurile în sus.
11. Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale cari pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește.
12. Tu cutreieri pămîntul în urgia ta, zdrobești neamurile în mînia Ta.
13. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărîmi acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii pînă în vîrf. – (Oprire.) –
14. Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui, cari se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțînd strigăte de bucurie, ca și cum ar fi și mîncat pe cel nenorocit în culcuș.