1. Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, și apele s’au potolit.
2. Izvoarele Adîncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită.
3. Apele au scăzut de pe fața pămîntului, scurgîndu-se și împuținîndu-se, și, după o sută cincizeci de zile, apele s’au micșorat.
4. În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s’a oprit pe munții Ararat.
5. Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s’au văzut vîrfurile munților.
6. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7. A dat drumul unui corb, care a ieșit, ducîndu-se și întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.
8. A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pămîntului.
9. Dar porumbelul n’a găsit nici un loc ca să-și pună piciorul, și s’a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pămîntului. Noe a întins mîna, l-a luat, și l-a băgat la el în corabie.
10. A mai așteptat alte șapte zile, și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie.
11. Porumbelul s’a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.