Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 6:3-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci și omul nu este decît carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“

4. Uriașii erau pe pămînt în vremurile acelea, și chiar și după ce s’au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

5. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, și că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

6. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pămînt, și S’a mîhnit în inima Lui.

7. Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pămîntului pe omul pe care l-am făcut, de la om pînă la vite, pînă la tîrîtoare, și pînă la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.“

8. Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.

9. Iată care sînt urmașii lui Noe. Noe era un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

10. Noe a născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.

11. Pămîntul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pămîntul era plin de sîlnicie.

12. Dumnezeu S’a uitat spre pămînt, și iată că pămîntul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pămînt.

13. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfîrșitul oricărei făpturi este hotărît înaintea Mea, fiindcă au umplut pămîntul de slnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pămîntul.

14. Fă-ți o corabie din lemn de gofer; corabia aceasta s’o împarți în cămăruțe, și s’o tencuiești cu smoală pe dinlăuntru și pe dinafară.

15. Iată cum s’o faci: corabia să aibă trei sute de coți în lungime, cincizeci de coți în lățime și treizeci de coți în înălțime.

16. Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de un cot; ușa s’o pui în latura corăbiei; și să faci un rînd de cămări jos, altul la mijloc și altul sus.

Citiți capitolul complet Genesa 6