Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 49:3-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Ruben, tu, întîiul meu născut,Puterea mea și pîrga tăriei mele,Întîiul în vrednicie, și întîiul în putere,

4. Năvalnic ca apele, – tu nu vei mai avea întîietatea!Căci te-ai suit în patul tatălui tău,Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.

5. Simeon și Levi sînt frați;Săbiile lor sînt niște unelte de sîlnicie.

6. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor,Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni,Și, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.

7. Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată,Și furia lor, căci a fost prea sălbatică!Îi voi împărți în Iacov,Și-i voi risipi în Israel.

8. Iudo, tu vei primi laudele fraților tăi;Mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmașii tăi.Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta.

9. Iuda este un pui de leu.Tu te-ai întors dela măcel, fiule!Iuda își pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu,Ca o leoaică: cine-l va scula?

10. Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda,Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui,Pînă va veni Șilo,Și de El vor asculta popoarele.

11. El își leagă măgarul de viță,Și de cel mai bun butuc de viță mînzul măgăriței lui;Își spală haina în vin,Și mantaua în sîngele strugurilor.

12. Are ochii roși de vin,Și dinții albi de lapte.

13. Zabulon va locui pe țărmul mărilor,Lîngă limanul corăbiilor,Și hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

14. Isahar este un măgar osos,Care se culcă în grajduri.

15. Vede că locul unde se odihnește este plăcut,Și că ținutul lui este măreț;Își pleacă umărul subt povară,Și se supune birului.

Citiți capitolul complet Genesa 49