Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 44:6-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Economul i-a ajuns, și le-a spus aceste cuvinte.

7. Ei i-au răspuns: „Domnule, pentruce vorbești astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvîrșit o asemenea faptă!

8. Iată, noi ți-am adus din țara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noștri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?

9. Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, și noi înșine să fim robi ai domnului nostru!“

10. El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veți fi nevinovați.“

11. Îndată, și-a pogorît fiecare sacul la pămînt. Fiecare și-a deschis sacul.

12. Economul i-a scotocit, începînd cu cel mai în vîrstă și sfîrșind cu cel mai tînăr; și paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.

13. Ei și-au rupt hainele, și-a încărcat fiecare măgarul, și s’au întors în cetate.

14. Iuda și frații lui au ajuns la casa lui Iosif, pe cînd era el încă acolo, și s’au aruncat cu fața la pămînt înaintea lui.

15. Iosif le-a zis: „Ce faptă ați făcut? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?“

16. Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim?“ Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, și acela la care s’a găsit paharul.“

17. Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Omul la care s’a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiți-vă înapoi în pace la tatăl vostru.“

18. Atunci Iuda s’a apropiat de Iosif, și a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, și să nu te mînii pe robul tău! Căci tu ești ca Faraon.

19. Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicînd: „Mai trăește tatăl vostru, și mai aveți vreun frate?“

20. Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrîn, și un frate tînăr, copil făcut la bătrîneța lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, și care era dela aceeaș mamă; el a rămas singur, și tatăl lui îl iubește.“

21. Tu ai spus robilor tăi: „Aduceți-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.“

22. Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.“

23. Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va pogorî și fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeți fața.“

24. Cînd ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.

Citiți capitolul complet Genesa 44