Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 40:8-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Ei i-au răspuns: „Am visat un vis, și nu este nimeni care să-l tălmăcească.“ Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sînt ale lui Dumnezeu. Istorisiți-mi dar visul vostru.“

9. Mai marele paharnicilor și-a istorisit lui Iosif visul, și i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viță.

10. Vița aceasta avea trei mlădițe. Cînd a început să dea lăstari, i s’a deschis floarea, și ciorchinele au făcut struguri copți.

11. Paharul lui Faraon era în mîna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon, și am pus paharul în mîna lui Faraon.“

12. Iosif i-a zis: „Iată tîlmăcirea visului. Cele trei mlădițe sînt trei zile.

13. Peste trei zile Faraon te va scoate din temniță, te va pune iarăș în slujba ta, și vei pune iarăș paharul în mîna lui Faraon, cum obicinuiai mai înainte, cînd erai paharnicul lui.

14. Dar adu-ți aminte și de mine, cînd vei fi fericit, și arată, rogu-te, bunătate față de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, și scoate-mă din casa aceasta.

15. Căci am fost luat cu sila din țara Evreilor, și chiar aici n’am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniță.“

16. Mai marele pitarilor, văzînd că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, și în visul meu, se făcea că port trei coșuri cu pîne albă pe capul meu.

Citiți capitolul complet Genesa 40