Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 35:15-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.

16. Apoi au plecat din Betel; și mai era o depărtare bunicică pînă la Efrata, cînd Rahelei i-au venit durerile nașterii. A avut o naștere grea;

17. și în timpul durerilor nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!“

18. Și pe cînd își dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni: dar tatăl său l-a numit Beniamin.

19. Rahela a murit, și a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.

20. Iacov a ridicat un stîlp pe mormîntul ei: acesta este stîlpul depe mormîntul Rahelei, care este și azi.

21. Israel a plecat mai departe; și și-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.

22. Pe cînd locuia Israel în ținutul acesta, Ruben s’a dus și s’a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său. Și Israel a aflat.Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.

23. Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, și Zabulon. –

24. Fiii Rahelii: Iosif și Beniamin.

25. Fiii Bilhei, roaba Rahelii: Dan și Neftali. –

26. Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad și Așer. Aceștia sînt fiii lui Iacov, cari i s’au născut în Padan-Aram.

27. Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba, care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam și Isaac.

28. Zilele vieții lui Isaac au fost de o sutăoptzeci de ani.

29. Isaac și-a dat duhul și a murit, și a fost adăugat la poporul său, bătrîn și sătul de zile. Fiii săi Esau și Iacov l-au îngropat.

Citiți capitolul complet Genesa 35