Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 29:10-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Cînd a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, și turma lui Laban, fratele mamei sale, s’a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fîntînii, și a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.

11. Apoi Iacov a sărutat pe Rahela, și a început să plîngă tare.

12. Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecii. Și ea a dat fuga de a spus tatălui său.

13. Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrățișat, l-a sărutat, și l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întîmplate.

14. Și Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu ești os din oasele mele, și carne din carnea mea!“ Iacov a stat la Laban o lună.

15. Apoi Laban a zis lui Iacov: „Fiindcă ești rudă cu mine, să-mi slujești oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?“

16. Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, și cea mai mică Rahela.

17. Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură și mîndră la față.

18. Iacov iubea pe Rahela, și a zis: „Îți voi sluji șapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.“

19. Și Laban a răspuns: „Mai bine să ți-o dau ție, decît s’o dau altuia. Rămîi la mine!“

20. Astfel Iacov a slujit șapte ani pentru Rahela; și anii aceștia i s’au părut ca vreo cîteva zile, pentrucă o iubea.

21. În urmă Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.“

22. Laban a adunat pe toți oamenii locului și a făcut un ospăț.

23. Seara, a luat pe fiică-sa Lea, și a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

Citiți capitolul complet Genesa 29