Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 27:24-33 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. Isaac a zis: „Tu ești deci fiul meu Esau?“ Și Iacov a răspuns: „Eu sînt.“

25. Isaac a zis: „Adu-mi să mănînc din vînatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvinteze.“ Iacov i-a adus, și el a mîncat; i-a adus și vin, și a băut.

26. Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te dar, și sărută-mă, fiule.“

27. Iacov s’a apropiat, și l-a sărutat. Isaac a simțit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvîntat, și a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui cîmp, pe care l-a binecuvîntat Domnul.

28. Să-ți dea Dumnezeu rouă din cer,Și grăsimea pămîntului,Grîu și vin din belșug!

29. Să-ți fie supuse noroade,Și neamuri să se închine înaintea ta!Să fii stăpînul fraților tăi,Și fiii mamei tale să se închine înaintea ta!Blestemat să fie oricine te va blestema,Și binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta.“

30. Isaac sfîrșise de binecuvîntat pe Iacov, și abea plecase Iacov dela tatăl său Isaac, cînd fratele său Esau s’a întors dela vînătoare.

31. A făcut și el o mîncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Și a zis tatălui său: „Tată, scoală-te și mănîncă din vînatul fiului tău, pentruca să mă binecuvinteze sufletul tău!“

32. Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine ești tu?“ Și el a răspuns: „Eu sînt fiul tău cel mai mare, Esau.“

33. Isaac s’a spăimîntat foarte tare, și a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vînat, și mi l-a adus? Eu am mîncat din toate, înainte de a veni tu, și l-am binecuvîntat. Deaceea va rămînea binecuvîntat.

Citiți capitolul complet Genesa 27