Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 24:53-65 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

53. Și robul a scos scule de argint, scule de aur, și îmbrăcăminte, pe cari le-a dat Rebecii; a dat de asemenea daruri bogate fratelui său și mamei sale.

54. După aceea, au mîncat și au băut, el și oamenii cari erau împreună cu el și s’au culcat. Dimineața cînd s’au sculat, robul a zis: „Lăsați-mă să mă întorc la stăpînul meu.“

55. Fratele și mama fetei au zis: „Fata să mai rămînă cîtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să plece.“

56. El le-a răspuns: „Nu mă opriți, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în călătoria mea; lăsați-mă să plec, și să mă duc la stăpînul meu.“

57. Atunci ei au răspuns: „Să chemăm pe fată, și s’o întrebăm.“

58. Au chemat dar pe Rebeca, și i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?“ „Da, vreau,“ a răspuns ea.

59. Și au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam și cu oamenii lui.

60. Au binecuvîntat pe Rebeca, și i-au zis: „O, sora noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii, și sămînța ta să stăpînească cetățile vrăjmașilor săi!“

61. Rebeca s’a sculat, împreună cu slujnicele ei, au încălecat pe cămile, și au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca, și a plecat.

62. Isaac se întorsese dela fîntîna „Lahai-Roi,“ căci locuia în țara de meazăzi.

63. Într’o seară, cînd Isaac ieșise să cugete în taină pe cîmp, a ridicat ochii, și s’a uitat; și iată că veneau niște cămile.

64. Rebeca a ridicat și ea ochii, a văzut pe Isaac, și s’a dat jos de pe cămilă.

65. Și a zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe cîmp?“ Robul a răspuns: „Este stăpînul meu!“ Atunci ea și-a luat măhrama, și s’a acoperit.

Citiți capitolul complet Genesa 24