Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 2:3-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Dumnezeu a binecuvîntat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise și o făcuse.

4. Iată istoria cerurilor și a pămîntului, cînd au fost făcute.

5. În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt și ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp și nici o iarbă de pe cîmp nu încolțea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt și nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.

6. Ci un abur se ridica de pe pămînt și uda toată fața pămîntului.

7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s’a făcut astfel un suflet viu.

8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.

9. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mîncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului.

10. Un rîu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe.

11. Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată țara Havila, unde se găsește aur.

12. Aurul din țara aceasta este bun; acolo se găsește și bedelion și piatră de onix.

13. Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată țara Cuș.

14. Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.

15. Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s’o lucreze și s’o păzească.

16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;

Citiți capitolul complet Genesa 2