Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 2:16-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poți să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;

17. dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreșit.“

18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.“

19. Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele.

20. Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s’a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.

21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adînc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei.

22. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

23. Și omul a zis: „Iată în sfîrșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din om.“

24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.

Citiți capitolul complet Genesa 2