Vechiul Testament

Noul Testament

Genesa 1:17-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

17. Dumnezeu i-a așezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul,

18. să stăpînească ziua și noaptea, și să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

19. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a patra.

20. Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare, și să zboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.“

21. Dumnezeu a făcut peștii cei mari și toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, după soiurile lor; a făcut și orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

22. Dumnezeu le-a binecuvîntat, și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, și umpleți apele mărilor; să se înmulțească și păsările pe pămînt“.

23. Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a cincea.

24. Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul viețuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare și fiare pămîntești, după soiul lor.“ Și așa a fost.

25. Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

26. Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul și peste toate tîrîtoarele care se mișcă pe pămînt.“

27. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

28. Dumnezeu i-a binecuvîntat, și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pămîntul, și supuneți-l; și stăpîniți peste peștii mării, peste păsările cerului, și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pămînt.“

29. Și Dumnezeu a zis: „Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînță și care este pe fața întregului pămînt, și orice pom, care are în el rod cu sămînță: aceasta să fie hrana voastră.“

30. Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, și tuturor vietăților care se mișcă pe pămînt, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde.“ Și așa a fost.

31. Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.

Citiți capitolul complet Genesa 1