Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 48:6-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Lîngă hotarul lui Efraim, dela răsărit pînă la apus, partea lui Ruben.

7. Lîngă hotarul lui Ruben, dela răsărit pînă la apus, partea lui Iuda.

8. Lîngă hotarul lui Iuda, dela răsărit pînă la apus, va fi partea sfîntă pe care o veți despărți, lată de douăzeci și cinci de mii de coți și lungă cît una din părțile dela răsărit pînă la apus; în mijlocul ei va fi sfîntul Locaș.

9. Partea pe care o veți despărți pentru Domnul, va avea douăzeci și cinci de mii de coți în lungime și zece mii în lățime.

10. Această parte sfîntă va fi a preoților: douăzeci și cinci de mii de coți la miază noapte, zece mii în lat la apus, zece mii în lat la răsărit, și douăzeci și cinci de mii în lung la miazăzi. În mijloc însă va fi sfîntul Locaș al Domnului.

11. Ea va fi a preoților sfințiți, a fiilor lui Țadoc, cari au făcut slujba sfîntului Meu Locaș, cari nu s’au rătăcit ca Leviții, cînd se rătăceau copiii lui Israel.

12. Ea va fi a lor, ca parte prea sfîntă, luată din partea țării, care va fi osebită Domnului, lîngă hotarul Leviților.

13. Leviții vor avea, alăturea cu hotarul preoților, douăzeci și cinci de mii de coți în lung și zece mii în lat, douăzeci și cinci de mii în toată lungimea și zece mii în lățime.

14. Nu vor putea să vîndă nimic din ea nici să schimbe; și această pîrgă a țării nu va putea fi înstrăinată, căci este închinată Domnului.

15. Ceilalți cinci mii de coți însă, cari mai rămîn în lat înaintea celor douăzeci și cinci de mii, vor fi dați cetății ca loc obicinuit, pentru locuințe și pășune; și cetatea va fi la mijloc.

16. Iată-i măsurile: în spre miază noapte patru mii cinci sute de coți, în spre miazăzi patru mii cinci sute, în spre răsărit patru mii cinci sute, în spre apus patru mii cinci sute.

17. Cetatea va avea o împrejurime de două sute cincizeci de coți la miază noapte, două sute cincizeci la miazăzi, două sute cinci zeci la răsărit, și două sute cinci zeci la apus.

18. Rămășița din lungime, de lîngă partea sfîntă, zece mii la răsărit și zece mii la apus, alături de partea sfîntă, va da veniturile rînduite pentru întreținerea lucrătorilor cetății.

19. Lucrătorii cetății vor fi luați din toate semințiile lui Israel.

20. Toată partea sfîntă va fi de douăzeci și cinci de mii de coți în lung și douăzeci și cinci de mii în lat; și va alcătui un patrat împreună cu partea pe care o veți deosebi din ea ca moșie a cetății.

Citiți capitolul complet Ezechiel 48