Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 47:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. M’a adus înapoi la ușa casei.Și iată că ieșea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit; căci fața casei era spre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului.

2. M’a scos pe poarta de miază noapte, și m’a făcut să ocolesc pe din afară pînă la poarta de răsărit. Și iată că apa curgea din partea dreaptă.

3. Cînd a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mînă, a măsurat o mie de coți, și m-a trecut prin apă; apa îmi venea pînă la glesne.

4. A mai măsurat iarăș o mie de coți, și m’a pus să trec prin apă, și apa îmi venea pînă la genunchi. A măsurat iarăși o mie de coți, și m’a trecut prin ea, și apa îmi venea pînă la șolduri.

5. A măsurat iarăși o mie de coți, și atunci era un rîu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atît de adîncă încît trebuia să înot – un rîu, care nu se putea trece.

6. El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?“ Și m’a luat și m’a adus înapoi pe malul rîului.

7. Cînd m’a adus înapoi, iată că pe malul rîului erau o mulțime de copaci pe amîndouă părțile.

8. El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se pogoară în cîmpie, și se varsă în marea și vărsîndu-se în mare, apele mării se vor vindeca.

9. Orice făptură vie, care se mișcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge rîul, și vor fi o mulțime de pești; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, și pretutindeni pe unde va ajunge rîul acesta va fi viață.

10. Pescarii vor sta pe malurile lui, dela En-Ghedi pînă la En-Eglaim, și vor întinde mrejile; vor fi pești de felurie soiuri, ca peștii mării celei mari, și vor fi foarte mulți.

11. Mlaștinile și gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.

Citiți capitolul complet Ezechiel 47