Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 41:11-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Ușa odăilor lăturalnice dădea în locul gol: o ușă la miază noapte, și o ușă la miază zi; și lărgimea locului gol era de cinci coți de jur împrejur.

12. Clădirea din fața locului gol, din partea de apus,avea o lățime de șaptezeci de coți, un zid de cinci coți de gros de jur împrejur, și era lung de nouăzeci de coți.

13. A măsurat și casa, care avea o lungime de o sută de coți. Locul gol, clădirea și zidurile sale, aveau de asemenea o lungime de o sută de coți.

14. Lățimea feței casei și a locului gol, din spre răsărit, era de o sută de coți.

15. A măsurat lungimea clădirii dinaintea locului gol, pe partea dinapoi a casei, și pridvoarele ei de fiecare parte: erau o sută de coți.

16. Templul și casa dinlăuntru, tinda de afară, pragurile, ferestrele îngrădite, pridvoarele din jurul celor trei caturi, din fața pragurilor, erau acoperite cu lemn de jurîmprejur. Dela pămînt pînă la ferestrele acoperite,

17. pînă deasupra ușii, partea dinlăuntrul casei, partea de afară, tot zidul de jur împrejurul casei din lăuntru și din afară, totul era după măsură,

18. și împodobit cu heruvimi și finici. Între doi heruvimi era un finic. Fiecare heruvim avea două fețe,

19. o față de om întoarsă spre un finic deoparte, și o față de leu întoarsă spre celalt finic, de cealaltă parte; așa era de jur împrejurul casei.

20. Dela pămînt pînă deasupra ușii, erau heruvimi și finici, și tot așa și pe zidul Templului.

21. Ușiorii Templului era în patru muchi. Și în fața Locului prea sfînt erau ceva care se vedea

Citiți capitolul complet Ezechiel 41