Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 38:11-21 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Vei zice: «Mă voi sui împotriva țării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceștia liniștiți, cari stau fără griji în locuințele lor, toți în locuințe fără ziduri, și neavînd nici zăvoare, nici porți! –

12. Mă voi duce să iau pradă și să mă dedau la jaf, să pun mîna pe aceste dărîmături locuite din nou, pe poporul acesta strîns din mijlocul neamurilor, care are turme și moșii, și locuiește în mijlocul pămîntului.»

13. Seba și Dedan, negustorii din Tars și toți puii lor de lei, îți vor zice: «Vii să iei pradă? Pentru jaf ți-ai adunat oare mulțimea ta, ca să iei argint și aur, ca să iei turme și avuții, și să faci o pradă mare?»

14. De aceea proorocește, fiul omului, și spune lui Gog: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Da, în ziua cînd poporul Meu Israel va trăi în liniște, vei porni din țara ta,

15. și vei veni din fundul miazănoaptei, tu și multe popoare cu tine, toți călări pe cai, o mare mulțime și o puternică oștire!

16. Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi țara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva țării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfințit în tine supt ochii lor, Gog!“

17. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Nu ești tu acela despre care am vorbit odinioară, prin robii Mei proorocii lui Israel, cari au proorocit atunci ani de zile, că te voi aduce împotriva lor?

18. În ziua aceea, însă, în ziua cînd va porni Gog împotriva pămîntului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mînia aprinsă.

19. O spun, în gelozia și în focul mîniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în țara lui Israel.

20. Peștii mării și păsările cerului vor tremura de Mine, și fiarele cîmpului și toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, și toți oamenii cari sînt pe fața pămîntului; munții se vor răsturna, pereții stîncilor se vor prăbuși, și toate zidurile vor cădea la pămînt.

21. Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toți munții Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

Citiți capitolul complet Ezechiel 38