Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 37:21-28 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

21. Și să le spui: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la cari s’au dus, îi voi strînge din toate părțile, și-i voi aduce înapoi în țara lor.

22. Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur împărat, și nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărțiți în două împărății.

23. Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urîciunile lor, și cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate abaterile cu cari au păcătuit, și-i voi curăți; ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor.

24. Robul Meu David va fi împărat peste ei, și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile mele și le vor împlini.

25. Vor locui iarăș în țara, pe care am dat-o robului Meu Iacov, și pe care au locuit-o și părinții voștri. Da, vor locui în ea, ei, copiii lor, și copiii copiilor lor, pe vecie, și Robul Meu David va fi voivodul lor în veci.

26. Voi încheia cu ei un legămînt de pace, care va fi un legămînt vecinic cu ei; îi voi sădi și-i voi înmulți, și voi pune locașul Meu cel sfînt în mijlocul lor pentru totdeauna.

27. Locuința Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.

28. Și neamurile vor ști că Eu sînt Domnul, care sfințește pe Israel, cînd Locașul Meu cel sfînt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor.“

Citiți capitolul complet Ezechiel 37