Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 36:14-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. din pricina aceasta, de acum încolo nu vei mai mînca oameni, și nu-ți vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.

15. De acum, nu te voi mai face să auzi batjocurile neamurilor, și nu vei mai purta ocara popoarelor; nu-ți vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.“

16. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

17. „Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în țara lor, au spurcat-o prin purtarea lor și prin faptele lor; așa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăției ei.

18. Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în țară, și din pricina idolilor cu cari o spurcaseră.

19. I-am risipit printre neamuri, și au fost împrăștiați în felurite țări; i-am judecat după purtarea și faptele lor rele.

20. Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, așa încît se zicea despre ei: «Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din țara lor.»

21. Și am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.“

22. „De aceea, spune casei lui Israel: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-ați pîngărit printre neamurile la cari ați mers.

23. De aceea voi sfinți Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-ați pîngărit în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfințit în voi supt ochii lor.

24. Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate țările, și vă voi aduce iarăș în țara voastră.

25. Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri.

26. Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne.

27. Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele.

28. Veți locui în țara, pe care am dat-o părinților voștri; voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru.

29. Vă voi izbăvi de toate necurățiile voastre. Voi chema grîul, și-l voi înmulți; nu voi mai trimite foametea peste voi.

30. Voi înmulți rodul pomilor și venitul cîmpului, ca să nu mai purtați ocara foametei printre neamuri.

31. Atunci vă veți aduce aminte de purtarea voastră cea rea, și de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înșivă, din pricina nelegiuirilor și urîciunilor voastre.

Citiți capitolul complet Ezechiel 36