Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 28:1-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

2. „Fiul omului, spune voivodului Tirului: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă ți s’a îngîmfat inima și ai zis: «Eu sînt Dumnezeu, și șed pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor», măcar că nu ești decît om și nu ești Dumnezeu, măcar că îți dai ifose ca și cînd ai fi Dumnezeu.

3. Iată că ești mai înțelept decît Daniel, nicio taină nu este ascunsă de tine;

4. prin înțelepciunea și priceperea ta ți-ai făcut avere, și ți-ai grămădit aur și argint în vistieriile tale;

5. prin marea ta înțelepciune și prin negoțul tău ți-ai mărit bogățiile, și prin bogățiile tale inima ți s’a îngîmfat foarte mult.

6. Deaceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Pentrucă îți dai ifose ca și cînd ai fi Dumnezeu,

7. iată că voi aduce împotriva ta niște străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, cari vor scoate sabia împotriva înțelepciunii tale strălucitoare, și-ți vor pîngări frumuseța.

8. Te vor arunca în groapă, și vei muri ca ceice cad străpunși de lovituri, în mijlocul mărilor.

9. Vei mai zice tu atunci în fața ucigașului tău: «Sînt Dumnezeu,» măcar că ești om și nu Dumnezeu, supt mîna celui ce te va ucide?

10. Vei muri de moartea celor netăiați împrejur, de mîna străinilor! Căci Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.“

11. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

12. „Fiul omului, fă un cîntec de jale asupra împăratului Tirului, și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltă desăvîrșire, erai plin de înțelepciune, și desăvîrșit în frumuseță.

13. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smaragd, și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut.

14. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfînt al lui Dumnezeu, și umblai prin mijlocul pietrelor scînteietoare.

Citiți capitolul complet Ezechiel 28