Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 18:3-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. „Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeu că nu veți mai avea prilej să spuneți zicătoarea aceasta în Israel.

4. Iată că toate sufletele sînt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri.

5. Omul care este drept, care face judecată și dreptate,

6. care nu mănîncă pe munți carne jerfită idolilor, și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinstește nevasta aproapelui său, și nu se apropie de nevastă-sa în timpul necurățeniei ei,

7. care n’asuprește pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpește nimic, care dă din pînea lui celui flămînd și învelește cu o haină pe cel gol,

8. care nu împrumută cu dobîndă și nu ia camătă, care își abate mîna dela nelegiuire și judecă după adevăr între un om și altul,

9. care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrînd cu credincioșie, – omul acela este drept, și va trăi negreșit, zice Domnul, Dumnezeu.“

10. „Dacă acum omul acesta are un fiu iute la mînie, care varsă sînge, sau care face ceva de felul acesta;

11. dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănîncă pe munți, necinstește pe nevasta aproapelui său,

12. asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, răpește, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli și face urîciuni,

13. împrumută cu dobîndă și ia camăta, s’ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvîrșit toate aceste urîciuni, de aceea trebuie să moară. Sîngele lui să cadă asupra capului lui!

14. Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său, le vede, dar nu face la fel;

15. dacă fiul acela nu mănîncă pe munți și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinstește pe nevasta aproapelui său,

16. nu asuprește pe nimeni, nu ia niciun zălog, nu răpește, ci dă din pînea lui celui flămînd și acopere cu o haină pe cel gol,

17. își abate mîna dela nelegiuire, nu ia nici dobîndă nici camătă, păzește poruncile Mele și urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreșit.

18. Dar tatăl său, care a fost un asupritor, a răpit dela alții, a făcut în mijlocul poporului său ce nu este bine, el va muri pentru nelegiuirea lui!“

Citiți capitolul complet Ezechiel 18