Vechiul Testament

Noul Testament

Ezechiel 10:9-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. M’am uitat, și iată că lîngă heruvimi erau patru roți; o roată lîngă un heruvim și o roată lîngă celălalt heruvim; dar roatele acestea străluceau ca o piatră de hrisolit.

10. După înfățișare, toate cele patru roți aveau acelaș chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roți.

11. Cînd mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor, și nu se învîrteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învîrtească în mersul lor.

12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mînile lor și aripile lor, erau pline de ochi, ca și cele patru roți dimprejur.

13. Am auzit cu urechile mele că roatele erau chemate: „Roate învîrtitoare.“

14. Fiecare avea patru fețe; fața celui dintîi era o față de heruvim, fața celui de al doilea o față de om, a celui de al treilea o față de leu, și a celui de al patrulea o față de vultur.

15. Și heruvimii s’au ridicat. Erau făpturile vii pe cari le văzusem lîngă rîul Chebar.

16. Cînd mergeau heruvimii, mergeau și roatele cu ei, și cînd își întindeau heruvimii aripile ca să se înalțe dela pămînt, nici roatele nu se depărtau de ei.

17. Cînd se opreau ei, se opreau și ele, și cînd se înălțau ei, se înălțau și ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.

18. Slava Domului a plecat din pragul Templului, și s’a așezat pe heruvimi.

19. Heruvimii și-au întins aripile, și s’au înălțat de pe pămînt supt ochii mei; cînd au plecat ei, au plecat și roțile cu ei. S’au oprit la intrarea porții casei Domnului spre răsărit; și slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

20. Erau făpturile vii, pe cari le văzusem supt Dumnezeul lui Israel lîngă rîul Chebar, și am băgat de seamă că erau heruvimi.

21. Fiecare avea patru fețe, fiecare avea patru aripi, și supt aripile lor era ceva ca o mînă de om.

22. Dar fețele lor erau ca cele pe cari le văzusem la rîul Chebar, cu aceeaș înfățișare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

Citiți capitolul complet Ezechiel 10