14. Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece.
15. Du-te la Faraon dis de dimineață, cînd are să iasă să se ducă la apă, și să te înfățișezi înaintea lui pe malul rîului. Să-ți iei în mînă toiagul, care a fost prefăcut în șarpe,
16. și să zici lui Faraon: «Domnul, Dumnezeul Evreilor, m’a trimes la tine, să-ți spun: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie. Dar iată că pînă acum n’ai ascultat.»
17. Acum, așa vorbește Domnul: «Iată cum vei cunoaște că Eu sînt Domnul. Am să lovesc apele rîului cu toiagul din mîna mea; și ele se vor preface în sînge.
18. Peștii din rîu vor pieri, rîul se va împuți, așa că le va fi greață Egiptenilor să bea din apa rîului.“
19. Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: «Ia-ți toiagul, și întinde-ți mîna peste apele Egiptenilor, peste rîurile lor, peste pîraiele lor, peste iazurile lor, și peste toate bălțile lor. Ele se vor preface în sînge; și va fi sînge în toată țara Egiptului, atît în vasele de lemn cît și în vasele de piatră.“
20. Moise și Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul, și a lovit apele rîului, subt ochii lui Faraon și subt ochii slujitorilor lui; și toate apele rîului s’au prefăcut în sînge.
21. Peștii din rîu au pierit, rîul s’a împuțit, așa că Egiptenii nu mai puteau să bea apa rîului, și a fost sînge în toată țara Egiptului.
22. Dar vrăjitorii Egiptului au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s’a împietrit, și n’a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul.
23. Faraon s’a întors dela rîu, și s’a dus acasă; dar nu și-a pus la inimă aceste lucruri.
24. Toți Egiptenii au săpat în împrejurimile rîului, ca să găsească apă de băut; căci nu puteau să bea din apa rîului.
25. Au trecut șapte zile, după ce a lovit Domnul rîul.