Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 40:12-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Apoi să aduci pe Aaron și pe fiii lui la ușa cortului întîlnirii, și să-i speli cu apă.

13. Să îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte, să-l ungi, și să-l sfințești, ca să-Mi facă slujba de preot.

14. Să chemi și pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunicile,

15. și să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoți. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoției, printre urmașii lor.“

16. Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; așa a făcut.

17. În ziua întîi a lunii întîi a anului al doilea, cortul era așezat.

18. Moise a așezat cortul; i-a pus picioarele, a așezat scîndurile și verigile, și a ridicat stîlpii.

19. A întins învelitoarea care slujea de acoperiș deasupra cortului, și pe deasupra a pus învelitoarea acoperișului cortului, cum poruncise lui Moise Domnul.

20. Apoi a luat mărturia, și a pus-o în chivot; a pus drugii la chivot, și a așezat capacul ispășirii deasupra chivotului.

21. A adus chivotul în cort; a atîrnat perdeaua despărțitoare înaintea lui, și a acoperit astfel chivotul mărturirei, cum poruncise lui Moise Domnul.

22. A așezat masa în cortul întîlnirii, în partea de miazănoapte a cortului, dincoace de perdeaua dinlăuntru;

23. și a pus pe ea pînile, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

24. Apoi a așezat sfeșnicul în cortul întîlnirii, în fața mesei, în partea de miazăzi a cortului;

25. și i-a așezat candelele, înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul.

Citiți capitolul complet Exodul 40