Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40

Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 39 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cu materiile văpsite în albastru, în purpuriu și în cărmiziu, au făcut veșmintele preoților pentru slujba sfîntului locaș, și au făcut veșminte sfinte lui Aaron, cum poruncise lui Moise Domnul.

2. Au făcut efodul de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit.

3. Au întins niște plăci de aur, și le-au tăiat în fire subțiri, pe cari le-au țesut în materiile vopsite în albastru, în purpuriu și în cărmiziu, și în in subțire; era lucrat cu măestrie.

4. I-au făcut niște umărari cari se împreunau cu el, așa că la cele două capete ale lui, efodul era legat cu ei.

5. Brîul era de aceeaș lucrătură ca efodul și prins de el; era de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit, cum poruncise lui Moise Domnul.

6. Au pregătit pietrele de onix, le-au prins în legături de aur și au săpat pe ele numele fiilor lui Israel, cum se sapă pecețile.

7. Le-au pus pe umărarii efodului, ca pietre de aducere aminte pentru fiii lui Israel, cum poruncise lui Moise Domnul.

8. Au făcut apoi pieptarul, lucrat cu măestrie, din aceeaș lucrătură ca efodul: de aur, de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit.

9. Era în patru colțuri. Pieptarul l-au făcut îndoit; lungimea lui era de o palmă, și lățimea de o palmă; era îndoit.

10. Au pus în el patru șiruri de pietre: în șirul întîi era: un sardonix, un topaz și un smaragd;

11. în al doilea șir: un rubin, un safir și un diamant;

12. în al treilea șir: un opal, un agat și un ametist;

13. iar în al patrulea șir: un hrisolit, un onix și un iaspis. Pietrele acestea erau legate în ferecăturile lor de aur.

14. Erau douăsprezece, după numele fiilor lui Israel; erau săpate ca niște peceți, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminții.

15. Pe pieptar au făcut apoi niște lănțișoare de aur curat, împletite ca niște sfori.

16. Au făcut două ferecături de aur și două verigi de aur, și au pus cele două verigi la cele două capete ale pieptarului.

17. Apoi cele două lănțișoare împletite, de aur, le-au vîrît în cele două verigi dela cele două capete ale pieptarului;

18. iar celelalte două capete ale celor două lănțișoare le-au agățat de cele două ferecături și le-au pus pe umărarii efodului în partea dinainte. –

19. Au mai făcut două verigi de aur, pe cari le-au pus la cele două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinlăuntru dinspre efod.

20. Apoi au făcut alte două verigi de aur, pe cari le-au pus la cei doi umărari ai efodului, jos, pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se împreună efodul cu umărarii, deasupra brîului efodului.

21. Au legat pieptarul cu verigile lui de verigile efodului cu o sfoară albastră, așa ca pieptarul să stea țapăn deasupra brîului efodului, și să nu se poată mișca de pe efod, cum poruncise lui Moise Domnul.

22. Au făcut mantia de subt efod, țesută toată cu meșteșug din materie albastră.

23. La mijlocul mantiei, sus, era o gură ca gura unei platoșe; gura aceasta era tivită de jur împrejur, ca să nu se rupă.

24. Pe marginea mantiei au făcut niște rodii de coloare albastră, purpurie și cărmizie, din fir răsucit;

25. au făcut și niște clopoței de aur curat, și clopoțeii i-au pus între rodii, de jur împrejurul mantiei:

26. venea un clopoțel și o rodie, un clopoțel și o rodie pe toată marginea dimprejurul mantiei, pentru slujbă, cum poruncise lui Moise Domnul.

27. Au făcut și tunicile de in subțire țesute cu măestrie, pentru Aaron și fiii lui;

28. mitra de in subțire, și scufiile de in subțire cari slujeau ca podoabă; ismenele de in subțire răsucit;

29. brîul de in subțire răsucit, lucrat la gherghef, și de coloare albastră, purpurie și cărmizie, cum poruncise lui Moise Domnul.

30. Au făcut apoi și placa de aur curat, cununa împărătească sfîntă, și au săpat pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfînt Domnului“.

31. Au legat-o de mitră sus, cu o sfoară albastră, cum poruncise lui Moise Domnul.

32. Astfel au fost isprăvite toate lucrările locașului cortului întîlnirii. Copiii lui Israel au făcut tot ce poruncise lui Moise Domnul: așa au făcut.

33. Au adus locașul la Moise: cortul și toate uneltele lui, copcile, scîndurile, drugii, stîlpii și picioarele lui;

34. învelitoarea de piei de berbece văpsite în roș, învelitoarea de piei de vițel de mare, și perdeaua de despărțire;

35. chivotul mărturiei și drugii lui, și capacul ispășirii;

36. masa cu toate uneltele ei, și pînile pentru punerea înaintea Domnului;

37. sfeșnicul de aur curat, candelele lui așezate în rînd și toate uneltele lui, și untdelemnul pentru sfeșnic;

38. altarul de aur, curat, untdelemnul pentru ungere și tămîia mirositoare, și perdeaua dela ușa cortului;

39. altarul de aramă, grătarul lui de aramă, drugii lui și toate uneltele lui; ligheanul cu piciorul lui;

40. pînzele curții, stîlpii ei și picioarele lor, perdeaua dela poarta curții, funiile ei, țărușii ei, și toate uneltele pentru slujba locașului cortului întîlnirii;

41. veșmintele pentru slujbă, pentru făcut slujba în Locul sfînt, veșmintele sfinte pentru preotul Aaron, și veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești.

42. Copiii lui Israel au făcut toate aceste lucrări după toate poruncile pe cari le dăduse lui Moise Domnul.

43. Mosie a cercetat toate lucrările; și iată, le făcuseră cum poruncise Domnul, așa le făcuseră. Și Moise i-a binecuvîntat.