Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 34:7-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. care Își ține dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor pînă la al treilea și al patrulea neam!“

8. Îndată Moise s’a plecat pînă la pămînt și s’a închinat.

9. El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpățînat, dar iartă-ne fărădelegile și păcatele noastre, și ia-ne în stăpînirea Ta!“

10. Domnul a răspuns: „Iată, Eu fac un legămînt. Voi face, în fața întregului popor, minuni cari n’au avut loc în nicio țară și la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău, va vedea lucrarea Domnului, și prin tine voi face lucruri înfricoșate.

11. Ia seama la ceea ce-ți poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriți, Cananiți, Hetiți, Fereziți, Heviți și Iebusiți.

12. Să nu cumva să faci legămînt cu locuitorii țării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.

13. Dimpotrivă să le dărîmați altarele, să le sfărîmați stîlpii idolești și să le trîntiți la pămînt idolii.

14. Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numește gelos, este un Dumnezeu gelos.

15. Ferește-te să faci legămînt cu locuitorii țării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor, și, aducîndu-le jertfe, să te poftească și pe tine, și să mănînci din jertfele lor,

16. ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, și astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să tîrască și pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor.

17. Să nu-ți faci un dumnezeu turnat.

Citiți capitolul complet Exodul 34