Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 31:8-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. masa cu uneltele ei, sfeșnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămîierii;

9. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui;

10. veșmintele pentru slujbă, veșmintele sfinte ale preotului Aaron, veșmintele fiilor lui pentru slujbele preoțești;

11. untdelemnul pentru ungere, și tămîia mirositoare pentru sfîntul locaș. Le vor face după toate poruncile, pe cari ți le-am dat.“

12. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

13. „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: «Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sînt Domnul, care vă sfințesc.

14. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfînt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său.

15. Să lucrezi șase zile; dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea.

16. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legămînt necurmat.

17. Aceasta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn vecinic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pămîntul, iar în ziua a șaptea S’a odihnit și a răsuflat.“

Citiți capitolul complet Exodul 31