Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40

Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 30 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Să faci apoi un altar pentru arderea tămîiei, și anume să-l faci din lemn de salcîm.

2. Lungimea lui să fie de un cot, iar lățimea tot de un cot; să fie în patru colțuri, și înălțimea lui să fie de doi coți. Coarnele altarului să fie dintr’o bucată cu el.

3. Să-i poleiești cu aur curat, atît partea de sus, cît și păreții lui de jur împrejur și coarnele; și să-i faci o cunună de aur de jur împrejur.

4. Dedesubtul cununii să-i faci două verigi de aur de amîndouă laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor, cari vor sluji la ducerea lui.

5. Drugii să-i faci din lemn de salcîm, și să-i poleiești cu aur.

6. Să așezi altarul în fața perdelei dinlăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în fața capacului ispășirii, care este deasupra mărturiei, și unde Mă voi întîlni cu tine.

7. Aaron va arde pe el tămîie mirositoare; va arde tămîie în fiecare dimineață, cînd va pregăti candelele;

8. va arde și seara cînd va așeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămîie înaintea Domnului din neam în neam.

9. Să nu aduceți pe altar altfel de tămîie, nici ardere de tot, nici jertfă de mîncare, și să nu turnați pe el nici o jertfă de băutură.

10. Numai odată pe fie care an, Aaron va face ispășire pe coarnele altarului. Ispășirea aceasta o va face odată pe an cu sîngele dobitocului adus ca jertfă pentru ispășirea păcatului, printre urmașii voștri. Acesta va fi un lucru prea sfînt înaintea Domnului.“

11. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

12. „Cînd vei socoti pe copiii lui Israel și le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviți de nici o urgie, cu prilejul acestei numărători.

13. Iată ce vor da toți ceice vor fi cuprinși în numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul sfîntului locaș, care este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru Domnul.

14. Orice om cuprins în numărătoare, dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul.

15. Bogatul să nu plătească mai mult, și săracul să nu plătească mai puțin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor.

16. Să ridici dela copiii lui Israel argintul pentru răscumpărare, și să-l întrebuințezi pentru slujba cortului întîlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.“

17. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

18. „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l așezi între cortul întîlnirii și altar, și să torni apă în el,

19. ca să-și spele în el Aaron și fiii lui mînile și picioarele.

20. Cînd vor intra în cortul întîlnirii, se vor spăla cu apa aceasta, ca să nu moară; și se vor spăla și cînd se vor apropia de altar, ca să facă slujba și ca să aducă Domnului jertfe arse de foc.

21. Își vor spăla mînile și picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui și pentru urmașii lor.“

22. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

23. „Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorțișoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare,

24. cincisute de sicli de casia, după siclul sfîntului locaș, și un hin de untdelemn de măslin.

25. Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfîntă, o amestecătură mirositoare, făcută după meșteșugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă.

26. Cu el să ungi cortul întîlnirii și chivotul mărturiei,

27. masa și toate uneltele ei, sfeșnicul și uneltele lui, altarul tămîierii,

28. altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui și ligheanul cu piciorul lui.

29. Să sfințești aceste lucruri, și ele vor fi prea sfinte; oricine se va atinge de ele, va fi sfințit.

30. Să ungi de asemenea pe Aaron și pe fiii lui, și să-i sfințești, ca să fie în slujba Mea ca preoți.

31. Să vorbești copiilor lui Israel, și să le spui: «Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă, printre urmașii voștri.

32. Să nu se ungă cu el trupul niciunui om, și să nu faceți un alt untdelemn ca el după aceeaș întocmire; el este sfînt, și voi să-l priviți ca sfînt.

33. Oricine va face un untdelemn ca el, sau va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui.“

34. Domnul a zis lui Moise: „Ia mirodenii, stacte, onice mirositoare, halvan, și tămîie curată, în aceeaș măsură.

35. Cu ele să faci tămîie,o amestecătură mirositoare, alcătuită după meșteșugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată și sfîntă.

36. S’o pisezi mărunt, și s’o pui înaintea mărturiei, în cortul întîlnirii, unde Mă voi întîlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru prea sfînt.

37. Tămîie ca aceasta, în aceeaș întocmire, să nu vă faceți, ci s’o priviți ca sfîntă, și păstrată pentru Domnul.

38. Oricine va face tămîie ca ea, ca s’o miroase, va fi nimicit din poporul lui.“