Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 26:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cortul să-l faci din zece covoare de in subțire răsucit, și din materii vopsite în albastru, purpuriu și cărmiziu; pe el să faci heruvimi lucrați cu măiestrie.

2. Lungimea unui covor să fie de două zeci și opt de coți, iar lățimea unui covor să fie de patru coți; toate covoarele să aibă aceeaș măsură.

3. Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.

4. La marginea covorului cu care se sfîrșește cea dintîi împreunare de covoare, să faci niște chiotori albastre; tot așa să faci și la marginea covorului cu care se sfîrșește a doua împreunare de covoare.

5. La cel dintăi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfîrșește a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele și să vină față în față.

6. Apoi să faci cincizeci de copci de aur, și cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, așa încît cortul să alcătuiască un întreg.

7. Să mai faci niște covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiș peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea.

8. Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coți, și lățimea fiecărui covor să fie de patru coți; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaș măsură.

9. Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, și pe celelalte șase deosebit, iar pe al șaselea covor să-l îndoiești în fața cortului.

10. Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrșește cea dintîi împreunare de covoare, și cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrșește a doua împreunare de covoare.

11. Să faci cincizeci de copci de aramă, și să pui copcile în chiotori. Să împreuni astfel acoperișul cortului, așa încît să alcătuiască un întreg.

12. Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperișului cortului, jumătate din ce trece dintr’un covor, să acopere partea dinapoi a cortului;

Citiți capitolul complet Exodul 26