Vechiul Testament

Noul Testament

Exodul 23:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Să nu răspîndești zvonuri neadevărate. Să nu te unești cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.

2. Să nu te iei după mulțime ca să faci rău; și la judecată să nu mărturisești trecînd de partea celor mulți, ca să abați dreptatea.

3. Să nu părtinești pe sărac la judecată.

4. Dacă întîlnești boul vrăjmașului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă.

5. Dacă vezi măgarul vrăjmașului tău căzut subt povara lui, să nu treci pe lîngă el, ci să-i ajuți să ia povara de pe măgar.

6. La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului.

7. Ferește-te de o învinuire nedreaptă, și să nu omori pe cel nevinovat și pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat.

8. Să nu primești daruri; căci darurile orbesc pe ceice au ochii deschiși, și sucesc hotărîrile celor drepți.

9. Să nu asuprești pe străin; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.

Citiți capitolul complet Exodul 23